Casele de pariuri de pretutindeni domină piețele de marketing și de publicitate, fiind pe prima pagină a sponsorizărilor către diverse instituții sau echipe sportive. România nu face excepție, informează playresponsibly.ro. FRF, LPF, dar și cluburile de fotbal din primele două eșaloane încasează bani frumoși de la casele de pariuri.
Plătea peste 2.000.000 de euro pe sezon
Doar că finalul sezonului trecut din Liga 1 la fotbal a adus o însemnată schimbare de macaz. LPF a pierdut contractul pe care-l avea cu principalul sponsor, Casa Pariurilor, un parteneriat care părea stabil și de durată. Tranzacția vine la câțiva ani distanță după ce, la rândul său, Casa Pariurilor o „deposedase” de contract pe o altă casă de pariuri, Betano.
Începând cu sezonul 2019-2020, Casa Pariurilor contribuia cu suma de 2.250.000 de euro pe an la bugetul LPF. Înțelegerea expira în 2026, iar o clauză de contract indică despăgubiri de 500.000 de euro de achitat de către partea care rupe unilateral contractul. De menționat că Betano care plătea 1.400.000 de euro pe sezon, dar a renunțat când i s-au cerut 2.000.000 de euro.
LPF n-a stat cu mâinile-n sân și a găsit o altă casă de pariuri care să-i umfle conturile. Noul sponsor va fi, susțin surse din piață, agenția Superbet. Astfel, Liga 1 Casa Pariurilor devine Liga 1 Superbet.
Mutarea, confirmată
Schimbarea de la vârful fotbalului românesc a fost confirmată de către Orlando Nicoară, omul către care LPF a externalizat serviciile de marketing și de publicitate.
„Dinamo, vă așteptăm la anul înapoi, în Liga 1! Petrolul, Hermannstadt, U Cluj, bine ați revenit în Liga 1! Mulțumiri Casa Pariurilor pentru parteneriatul din ultimele 3 sezoane. Din ediția următoare, prima ligă de fotbal din .ro va avea un nou partener principal”, a scris Nicoară pe contul său de Facebook, pe 29 mai.
Și FRF are contract cu Casa Pariurilor, care sponsorizează Liga 2, în timp ce Fortuna dă bani la echipa națională. Ambele companii, Casa Pariurilor și Fortuna, au același proprietar, după ce au fuzionat. Împreună, cele două firme au mai multe agenții de pariuri terestre decât oricare altă companie care activează în România.
Înțelegere cu probleme
Înțelegerea dintre părți a avut un moment controversat. Potrivit unor documente interne confidențiale,un conflict de interese la Liga Profesionistă de Fotbal a ieșit la iveală. Constantin Stătescu, directorul Departamentului Juridic și totodată observator de Liga 1, a primit bani de la casa de pariuri care sponsorizează campionatul pentru „a pune o vorbă bună la cluburi”.
În aprilie 2019, se semna la București un contract de sponsorizare în urma căruia denumirea Ligii 1 urma să se modifice din vara aceluiași an în Liga 1 Casa Pariurilor. Părțile erau EAD.RO Interactive SRL, o compania mandată de Liga Profesionistă de Fotbal să exploateze marca și drepturile de imagine privind prima ligă, și Hattrick Bet SRL, parte din Fortuna Entertainment Group (FEG), un concern ceh care are în portofoliu casele de pariuri Fortuna și Casa Pariurilor.
Pentru fiecare dintre cei cinci ani de contract, cu un al șaselea opțional, Hattrick Bet SRL se obliga să plătească 2,25 milioane de euro plus TVA., obținând astfel accesul la numele Ligii 1, la servicii de publicitate pe stadioane, spoturi publicitare la televiziunile deținătoare de drepturi și la transmisii live exclusive pe piața de gambling din România.
Pentru FEG, accesul la marca Ligii 1 nu a fost, însă, suficient. La nici un an de la semnarea contractului de sponsorizare, pe 31 ianuarie 2020, directorul de marketing Alexandru Țarog – cel mai important om din organigrama românească a FEG – expedia un email în care transmitea avocaților modalitatea prin care concernul de gambling din Cehia urma să-i plătească o redevență lunară unuia dintre cei mai importanți oameni din organigrama Ligii Profesioniste de Fotbal.
Obiectul contractului și felul în care părțile au ales să-l alcătuiască scot la iveală un conflict de interese care ridică semne de întrebare și în privința unor potențiale riscuri de securitate și integritate la care Liga 1 poate fi expusă. Gazeta a avut acces la emailul trimis de Țarog consultatului legal al FEG, Ionuț Andreică. Subiectul este “Contract ajutor LPF”, iar directorul scrie:
“Cea mai simplă formă de contract prin care îi plătim d-lui Constantin Stătescu, juridic LPF, o redevență lunară de 500 de euro, plătibilă în două tranșe anuale de 3.000 de euro fiecare. Am atașat o copie a codului CAEN, putem intra pe 7021 – activități de consulanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării, asta este perfect pentru scopul nostru.
Obiectul contractului: consultanță în domeniul relațiile cu cluburile sportive de fotbal afiliate LPF, în vederea maximizării impactului sponsorizării (sau al contractului de publicitate?) cluburilor respective – ceva în zona asta generică, cum că el ne pune o vorbă bună la cluburi ori de câte ori avem nevoie să accesăm resursele respective (ex: dacă vrem să facem filmulețe cu jucători direct cu ei, să le zică să ne acorde tot suportul)”.
Constantin Stătescu, beneficiarul redevenței oferite de Fortuna Entertainment Group, a fost consilier juridic la Ministerul Tineretului și Sportului și la Loteria Română, iar din decembrie 2013 deține funcția de director al Departamentului Juridic din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal.
În paralel cu funcția de jurist al LPF, Stătescu a fost inclus în ultimele sezoane în corpul de observatori din Liga 1, alături de foști fotbaliști. Practic, în baza contractului cu FEG, un observator – o postură care necesită imparțialitate în timpul meciurilor din Liga 1 – a fost plătit pentru a “pune o vorbă bună la cluburi” în vederea maximizării profitului unei case de pariuri care plătește peste două milioane de euro pentru a fi sponsorul campionatului.
Belgia vrea să limiteze sponsorizarea cluburilor de către casele de pariuri
În străinătate s-a lansat discuția de limitare a influenței caselor de pariuri în viața formațiilor de fotbal.
În Belgia, s-a pus în dezbatere publică tema ca agențiile să nu-și mai poată face reclamă în voie pe tricourile de joc.
Inițiativa a primit o replică dură din partea celor implicați direct în fotbal, știut fiind că mare parte din buget este asigurată din sponsorizările venite din partea acestor entități.
Spre exemplu, campioana FC Bruges are ca sponsor principal casa de pariuri Unibet.